Piţipoanca

În ultima vreme, societatea aflată în continuă transformare a dat naştere unor specimene umane, dar şi unor cuvinte pe măsură.

Astfel, avem “piţipoanca” sau “pitzipoanca”, un substantiv feminin, comun, pe care nu l-am găsit în DEX, dar pe care îl întâlnesc destul de des, fie în discuţii, fie în scris, în special pe Internet.

Am să discut mai întâi forma acestui cuvânt, probabil că s-a născut ca o ironie la adresa acelor domnişoare sau fetiţe care se (auto)alintă cu: “prinţi”, “pisy”, chiar “piţi” etc. şi, în general, cu tot felul de diminutive. Acum, sensul acestui cuvânt: piţipoanca este orice persoană de sex feminin care are o supradoză de prostie, narcisism şi o frumuseţe irosită!

“Piţipoanca elegantă” are o înfăţişare de fotomodel, picioare frumoase, încălţăminte cu bun gust, de obicei cu toc. Îmbrăcată cu haine scumpe şi care îi vin de minune, de regulă mulate pe corp. Musai machiată abundent, şi nu este neapărat blondă. O întâlnim în localurile scumpe, în maşini scumpe. Îi place să trăiască viaţa la maxim, luxul, şi să arate bine. E ca o transformare a vechiului şablon “păpuşa Barby”. Când deschide gura nu te poţi abţine să nu râzi. Este cel mai bun tip de piţipoancă, ştie ce vrea şi ce poate face. Ştie că totul are un preţ şi ce trebuie să facă pentru o viaţă frumoasă.

“Piţipoanca pură” este persoana de sex feminin de prost gust. Nu ştie să se îmbrace, trening la pantofi cu toc, un decolteu prea mare, dezgustător. Are hi5, cu poze în care se afişează într-o costumaţie sumară, de parcă nu au mai văzut oamenii desuuri. Descrierile pozelor sunt gen: “şucară”, “prinţesă între borfaşi”, “bagaboantă”, “să moară duşmanii mei că sunt frumoasă”... Nu ştie să vorbească, nu mai zic de gândit. Îi place să tragă ture cu maşina, să fie dusă la discotecă şi să se îmbete. Se rupe la bairamuri, în dans şi băieţi. Îi place viaţa, dar nu ştie să o trăiască.

Avem şi piţipoance, săracele, care se cred scriitoare, actriţe... în fine, intelectuale. Nu ascultă neapărat manele, ştiu să vorbească destul de fluent limba română, o limbă străină, pe care au învăţat-o la şcoală, nu la “muncă”. Se crede o fiinţă superioară şi meditează la nemurirea sufletului.
De regulă, “intelectualele” le invidiază pe “elegante”, pentru că acestea au cu ce, pe când ele sunt doar nişte complexate care nutresc aceleaşi aspiraţii.

Axiomă şi corolar:
Orice piţipoancă are botic; un bot ţuguiat este boticul de piţipoancă!
Cineva spunea că femeile sunt ca locurile de parcare, cele bune sunt luate şi rămân alea pentru handicapaţi.