Intre Bunatate si Rautate…

Dumnezeu odata cu lumea a creat si omul. Omul fiind „rasfatat” de catre Divinitate, traia in gradina Raiului, si toate vietuitoarele ii erau supuse omului, avea acces peste tot, doar asupra marului cunoasterii nu.

Omul a incalcat Cuvantul lui Dumnezeu, a gustat din marul cunoasterii, L-a mintit pe Atotputernic si a fost izgonit din Rai!
Divinitatea putea sa distruga omul, sa-l faca sa dispara, insa nu, i-a lasat sansa vietii! Si nu i-a luat dreptul de a redevenii Dumnezeu!

Mai tarziu Mantuitorul Iisus Hristos, a readus omul, la posibilitatea de a intra in Rai si de redevenii Dumnezeu!

Bunatatea divina trebuie sa ne fie exemplu pentru noi, oamenii.
Oare cati parinti nu-si „cearta” copii cand gresesc, spre a-i face sa inteleaga gravitatea faptelor.

Mereu ne-am dorii cand gresim, sa nu fim condamnati de ceilalti, ci intelesi si ajutati sa intelegem! Ca sa nu mai gresim din nou!
Bunatatea crestina este in legatura cu „iubirea aproapelui”. Esenta invataturii Mantuitorului.
Sa ne iubim aproapele, iar prin bunatate sa manifesta aceasta iubire.

Mos Nicolae noaptea lasa banii in casa saracului, ca sa nu-si marite fica pentru bani!
Noaptea, pentru a nu fi vazut, nu dorea sa i se multumesca, facea acestea din bunatate! Si dragoste fata de aproape.
Iov care prin credinta si-a iubit Dumnezeul, nu s-a lepadat niciodata de Acesta, indiferent de ce a avut de indurat, a aratat bunatate si credinta!

Cu cat bunatatea unui om este mai mare, cu atat si incercarile cresc, mai intai in relatia cu oamenii, apoi chiar si cu Dumnezeu.

„Iubeste-ti aproapele” si „cei blanzi si smeriti vor stapanii lumea” Iisus Hristos.

Exista din totdeauna in firea umana dorinta de putere, indiferent de perioada istoriei omenirii, omul a simtit instinctul de a domina si de a fi dominat!

Lucru valabil zilelor noastre, cand banul reprezinta puterea. Imbogatirea reprezinta lupta pentru cei lacomi si mai e o alta lupta, de supravietuire pe care o au de dus cei care isi tarasc zilele.

Ambele lupte au ca stapan pe Mamona.

Ne chinuim sa „mancam” ceva, si ajungem sa dam coate sau sa le dam branci tuturor celor care ne stau in cale, sau care ne-ar putea lua bucatica din fata noastra!
Si vedem aceasta lupta surda, care ne subjuga, in fiecare zi : in tramvaie sunt multi care se cearta pe un scaun.
La rand la alimente. …. In genere, Daca esti mai slab sau neajutorat oamenii au tendinta de „a-ti trage teapa”.

Ne luptam noi cu noi pentru o bucata de paine, suntem meschini mai ales acum, cand au loc masive restructurari salariale, in societate! Acum se intensifica intrigile si lingusesile pe langa sefi!
Ne dam peste picioare unu’ altuia!

Acest dumnezeu al „minimei existente”, ne inlocuieste unora dintre noi, credinta Dumnezeului, Adevarului, pierdem Calea si Viata!
Pentru ca in fiecare zi face acelasi lucru, sacadat, ne dam coate reciproc pentru ca la finalul unei zile noi sa mancam bucata de paine a celuilat, fiindca avem senzatia ca nimic nu ne ajunge pentru toti!

Acest Dumnezeu, ne face sa ne ucidem singuri, mai intai partile tainice, apoi cele umane si in final cele fizice, nu vom mai putea tine ritmul, vom murii cu ochii zgaiati la gura celui care o umple cu bucata noastra de paine!

Nu este o ironie sau o naivitate sa fii bun!
Daca am face fiecare bine celor din jurul nostru, am intelege ce e bunatatea… Bunatatea este in raport cu rautatea, daca nu ar exista una, nu am sesiza-o nici pe a doua.

Inchei tot prin bunatatea divina, cu Valeriu Gafecu numit „ Sfantul Inchisorilor”.
Aflat in puscarie, fiind condamnat politic, de tanar, in 1952, grav bolbav acesta le-a zis celor din celula : „Fratilor, eu maine ma duc”. Atunci a intrat plutonierul
Si-a spus : „Unde te duci, ma nenorocitule, ca eu sunt Hristosul tau, unde te duci?”
Si ca un gest firesc al exprimarii puterii dumnezesti Gafencu a raspuns : „ Domnule plutonier, o sa ma duc acolo unde o sa veniti si dumneavoastra”.

Poti fi bun in fata rautatii, fara a fi neaparat naiv sau ironic!