Cred în ochi, săruturi...

De ceva timp te privesc senin în ochi, iar ei se ascund nedorind, parcă, să vadă sinceritatea ochilor mei.
Iar tu mă-ntrebi: “Ce e?”, ca şi cum ai dori să nu mai adâncesc privirea.

Naivitatea vârstei mă face să cred că mi se pare, dar faptele vorbesc.
Ştii, eu încerc să ocolesc romantismul, şi simbolismul, încerc prin cuvinte simple să-ţi vorbesc despre sentimente complicate.
Ştii, săruturile tale la început mi se păreau pline de patos, parcă buzele abia aşteptau să mă sărute. Primul sărut al zilei, era mereu nesătul să-şi astâmpere setea de... buzele mele, la fel şi ultimul, dorind parcă să-şi ia rezerve pentru clipele în care nu suntem împreună. Aşa mi s-a părut mie, e posibil să nu fi fost astfel... La fel erau şi buzele mele.
Dar în ultimul timp sărutările sunt uscate, seci parcă nu mai au... dorinţă.
Îmi este dor de acele sărutări, primele, evident, iar referitor la ultimele, mă simţeam ca un hoţ, luând ceva ce nu e pentru el! Îmi este dor de pielea ta catifelată, de umerii tăi, de părul tău, parfumul tău, de... totul, de tine.
Felul în care tu începi o frază, iar eu o termin, sau eu gândesc un lucru, iar tu îi dai glas nu mă lasă indiferent.
Deşi, azi, ne vedem constant, nu mai e la fel pentru că te privesc altfel.
Cred că am prins drag... de tine, nu spun iubire ori cuvinte mari, dar înainte de iubire este un preludiu, mereu un alt sentiment pregătitor, oricât de scurt sau intens ar fi acesta.
Nu ştiu cum se numeşte, dar ştiu că am prins drag... de tine. Nu vreau să întorc nimic, ci amintirile cu tine sunt plăcute. Poate cuvintele mele nu au răsunat cum ar fi trebuit, de aceea îţi spun: uită-te-n ochii mei. Sper să mai avem aceleaşi gânduri.
Deşi nu arăt afectat, nu înseamnă că nu-mi pasă!