Film mut

Cuvinte îmi aleargă prin gând. Prăvălesc amintiri de câteva zile născute, iar cât o viaţă trăite.
Nu încerc să opresc freamătul acesta din mintea mea, ci mă aşez liniştit să mă uit la ele ca la un film.
Văd cum ochii tăi mă urmăreau ascunşi. Când îi “prindeam”, zâmbeau ruşinaţi şi mândrii, parcă spunându-mi : “Ei, acum ce ai să faci?”

Zâmbescu acum ca şi atunci, poate că şi eu am o mândrie ascunsă, câ ochii aceştia “mă urmăresc pe mine”.

Filmul continuă.
Nu insistă asupra chipului meu, de altfel m-aş fi plictisit şi ar fi stricat totul. Continua… cu suprinderea ta când ţi-am zis că-mi placi. Are şi un cadru cu frământarea mea : dacă şi eu îţi plac ?

Acum, regizorul a închipuit o scenă în care tu te bucuri şi refuzi să crezi că te plac.
Te bucuri… de când m-ai văzut ai vrut să fiu al tău, dar… (trăiască sfântul « dar », vorba lui Topârceanu)… crezi că nu este posibil să fiu al tău, e prea simplu pentru a fi adevărat.
De aceea refuzi să crezi că-mi eşti dragă şi îţi spui că eu glumesc, că sunt rău, că vreau să-mi bat joc de tine.

Face trecerea la mine. Şi mă arată pe mine spunându-mi că : … nimic.

Mă amuz acum ca şi atunci. Atâtea lucruri simple, prea simple, cuvinte simple.
Scena se încheie cu noi doi vorbind, în gând.

Deschidere cu portretul tău, eşti tăcută, nelămurită, nu ştii ce să faci, zâmbeşti. Planul se deschise mai tare, sunt şi eu în faţa ta.

Vorbim. Dau volumul mai tare, dar tot nu aud. Ahh, mi-am dat seama, e un film mut.
Pari senină, ne plimbăm. Încet, cu frică, te apuc de mână.
Deşi nu se vede (ah, ce regizor rău), inima mea explodează. Faţa mea devine mai proastă…

Te ţin de mână şi… mergem. Ne oprim, mă uit iar la ochii tăi. La fel de năstruşnici, vor să-mi spună ceva… Ah, filmul ăsta mut… Mă apropii, să văd ce ascund ei, apoi se închid ! Cum ?!?! Ochii-mi sunt în lună, surprinşi !!
Buzele tale mă îndeamnă să trec podul castelui tău, da exact ca acelea medievale. Te sărut, iar ochii mei s-amuză, iar faţa mea e tot mai proastă.

Pe acest film mut, sigur nu-l voi înscrie în nici un concurs, nimeni nu s-ar uita la el. Nici eu nu aş vrea asta, poate doar să-l vezi şi tu… un film mut despre noi, că tu apari în el.

Ah, uite că mai e ceva… Acum filmul are un plan doar cu mine, e general dar strânge pe mine şi se vede că… scriu… Arată şi ce scriu : « Iar eu » !!
S-a rupt filmul ! Şi am tot zis să nu mai trag pe film, ci să filmez prin camera digitală.