Andreea Pârvu, vicecampioană la Go

Andreea Pârvu are 17 ani, este elevă în clasa a XI-a A, profil matematică-informatică, la Colegiul „Bălcescu”. Andreea a participat, anul trecut, la faza naţională a olimpiadei de limba română. Este voluntară a Asociaţiei Pro Democraţia Club Brăila, dar şi o pasionată jucătoare de Go.

- Andreea, ce este Go-ul?

- Go-ul este un sport al minţii, mai dificil decât şahul. Într-o carte am găsit o interpretare interesantă a Go-ului, anume: cea mai mare tablă de şah este de 19x19 linii. Iar piesele se pun la intersecţii de linii. Sunt 361 de intersecţii, 360 de piese aproape cât numărul de zile ale unui an. La începutul jocului de Go, sunt patru puncte principale, iar anul are patru anotimpuri. Go-ul poate exprima viaţa. Este un joc de strategie, iar prin stilul folosit în joc, îţi exprimi stările de moment, chiar personalitatea.
Un mare jucător de Go a spus că trebuie să simţi mutarea pe care o faci, în joc. În Go sunt anumite nivele care arată stadiul fiecărui jucător, sunt de la 30 la un kyu, şi de la un dan până la nouă dan. Pentru a deveni jucător profesionist de Go, trebuie să fii remarcat şi să joci în Japonia, acolo există nivele de profesionişti, de la un dan pro până la nouă dan pro.

- De ce Go?

- Practic Go-ul din anii şcolii primare. Mama mea îl cunoaşte pe preşedintele Clubului „Atari” din Brăila, domnul doctor Iulian Toma.
Acesta i-a spus mamei să mă duc şi eu la Go, să văd cum e.
M-am dus o dată, de două ori… Mi-a plăcut Go-ul, era ceva nou pentru mine, inovator, nu foarte simplu… un sport care te ambiţionează.
Mi-a plăcut foarte mult faptul că te afli mereu în competiţie. Este de asemenea plăcut şi prin socializările care se fac la competiţii, cunoşti oameni din alte oraşe, ţări.
Nu conştientizam complexitatea jocului, că eram clasa a IV-a, când am luat contact cu el prima dată. Pentru a fi un bun jucător de Go, trebuie să studiezi foarte mult, dar şi să joci. Până la un anumit nivel creşti prin joc, de la un alt nivel trebuie să studiezi ca să evoluezi.

- La ce turnee ai participat?

- În clasa a V-a am participat la primul meu Campionat European de Go, care a avut loc în Franţa, la Cannes. În clasa a VI-a am participat la Campionatul European, care a avut loc în Germania, la Köln. Unde am câştigat cinci din şase runde, pe nivelul meu. În clasa a VII-a am participat la Campionatul European care a avut loc în Slovacia, la Košice. Anul trecut am participat la Campionatul European din Cehia, la Mikulov, competiţia a avut loc într-un castel foarte frumos. La acest turneu m-am clasat pe poziţia 40 din peste 100 de competitori.
La naţionale am obţinut acum doi, trei ani, titlul de vicecampioană, la feminin, timp de doi ani la rând.

- Ce înseamnă Go-ul, pentru tine?

- Go-ul este parte din mine. Mă influenţează în gândire, în viaţă, îmi oferă o altă perspectivă. Uneori, prin Go, îmi exprim anumite stări de moment. Odată, la naţională, pe perechi, am jucat „mânătă” de starea unui moment.
Vroiam să mănânc o îngheţată, dar colegii mei nu au avut răbdare cu mine, m-au grăbit. Lucru care m-a deranjat, drept consecinţă, în meciul pe care l-am disputat, mi-am manifestat supărarea.
Am jucat mai dur şi am câştigat. A fost un caz fericit, nu trebuie să ataci mereu pentru a câştiga.
Îmi place să particip la competiţii, să-mi reîntâlnesc prietenii, să vizitez locurile, să joc Go până târziu, în noapte.

Ziua Colegiului meu

Cred că fiecare elev are o anumită relaţie cu liceul ori şcoala la care învaţă.

Sunt elev al Colegiului Economic “Ion Ghica” din Brăila şi mă bucur tare mult de clădirile acestui liceu, de Grădina Mare, de tot.

Pe 30 ianuarie se va sărbători patronul spiritual, de aceea, l-am rugat pe directorul Andrei Puia să ne acorde un scurt interviu.

- Domnule director, ce ne puteţi spune despre Zilele Colegiului Economic “Ion Ghica” din Brăila?

- A intrat în tradiţia şcolii româneşti, ca fiecare liceu să aibă un patron spiritual. Pentru Colegiul Economic “Ion Ghica” din Brăila, ziua de 30 ianuarie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gură de Aur, reprezintă cea mai mare sărbătoare.
În preajma acestei zile, când ne cinstim patronul spiritual, pe Ion Ghica, facem un bilanţ.
Toată şcoala sărbătoreşte ziua patronului spiritual, fiecare îşi face un bilanţ.
Elevi sau profesori privim peste umăr la rezultatele examenelor susținute recent. Astfel, în 2008, am avut o promovabilitate a examenului de Bacalaureat de 83,18 la sută.
Elevii Școlii de Arte şi Meserii (SAM) şi ai Anului de Completare (AC) au promovat examenele de absolvire într-un procent de 99,2.
În ceea ce priveşte examenele de certificare a competenţelor profesionale, avem o promovabilitate de 100 la sută. Numărul elevilor Colegiului, în cursul ultimilor ani, a rămas constant, în jur de 1.050.
Avem şi o statistică a ratei abandonului şcolar, pe liceu. Astfel, în 2005, 0,01 la sută din elevi au renunţat la studiile liceale, în 2006 am înregistrat un procent de 0,02 la sută, în 2007 acelaşi procent 0,02 la sută, iar în 2008 am avut un procent de 0,05 la sută.
Rata abandonului este în creştere, un lucru care ne îngrijorează şi pe care îl avem în vedere!
Aici trebuie să spun că am înregistrat 134 cazuri de copii cu un părinte sau ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate. În acest caz, copilul se află în grija bunicilor sau a nimănui. Avem și câteva cazuri de copii stabiliţi definitiv în străinătate cu familia. Cei mai mulţi părinţi sunt plecaţi în Franţa, Italia, Spania, Germania şi Suedia.

- Vă rog să ne spuneţi câte ceva și despre istoria Colegiului “Ghica”.

- În anul 1842 au loc primele cursuri de contabilitate din Ţara Românească, la Brăila.
Din dorinţa întreprinzătorilor acelor vremuri, care doreau ca junii lor să le preia afacerile, în 1863 avem, la Brăila, Şcoala reală comercială, apoi devine, prin Decret regal, în 1871, Gimnaziul comercial “Carol I”.
Director al gimnaziului este numit Ion C. Lerescu, doctor în ştiinţe politice şi administrative al Universităţii din Liege, primar al Brăilei, o personalitate marcantă a acelor vremuri.
În 1966 se înființează Liceul Economic la Brăila, unul din cele 7 licee economice din România, cu finanțare dublă, de la Ministerul Educației și Ministerul Finanțelor, iar în 1972 i se atribuie numele marelui economist Ion Ghica.
Din 19 septembrie 2.000, prin Ordinul MEN nr. 4565, Grupul Şcolar Economic, Administrativ şi de Servicii “Ion Ghica” din Brăila devine Colegiu Economic.

- Pe lângă istorie şi tradiţie, de ce este Colegiul Economic reprezentativ pentru Brăila?

- Trebuie să ştii că această istorie a Colegiului nu este întâmplătoare. În acest liceu au învăţat oameni marcanţi ai societăţii româneşti şi nu numai. Aici mă refer la oameni cum ar fi Mihu Dragomir (1919-1964) poet, prozator, publicist, traducător din literatura universală; Atanasiu C. Coriolan (născut în 1932) diplomat; Mihail N. Diamandopol (născut în 1929) economist, diplomat şi înalt funcţionar pe linie financiar-bancară; Niţă Dobrotă (născut în 1931) economist, profesor universitar la ASE Bucureşti; Sandu Costache (născut în 1932) economist, profesor universitar la ASE Bucureşti; Cătălina Buzoianu (născută în 1938) regizoare de teatru, profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” Bucureşti, la catedra de regie teatru.

- Pe lângă aceste nume, numeroşi absolvenţi ai liceului „Ghica”, astăzi activează în domeniul financiar-bancar, respectiv economic.

- Dacă vrei, Raul, acestea sunt „urmele” acestui liceu, oamenii care s-au format în el şi în care se formează şi în momentul de faţă.

Despre Colegiul „Ghica” am aflat lucruri interesante, prin intermediul directorului acestei instituţii de învăţământ, prof. Andrei Puia.
Am discutat despre corpul „A” al Colegiului, fostă clădire a Consulatului Italian. Şi am aflat ca astă vară a venit, la liceu, în vizită, fiul consulului italian, care a făcut Politehnica din Timișoara și şi-a petrecut vacanţele copilăriei pe malul Dunării, la Brăila, în casa în care astăzi, alături de profesorii şi de colegii mei, eu învăţ.
Corpul „B” al Colegiului se află în fosta casă Cristache Suliotti, o clădire în care treptele care duc la etaj sunt din marmură de Carrara, Italia.
Zona în care se află astăzi Colegiul era până în perioada interbelică zonă rezidenţială, toţi bogătaşii aveau case aici, în apropiere de Grădina Publică, în centru, şi era cunoscută drept cartierul „Saint Germain”, după cel parizian.
De altfel, între aceste clădiri de patrimoniu, mă refer la Casa Consulatului Italian (corpul „A”), Casa Suliotti ( corpul „B”), Casa cu lei (corpul „C”), iniţial poleită pe tavan cu foiță de aur, se află şi Colegiul Economic „Ion Ghica”.

Aceste locuri, mie îmi sunt dragi, şi nu aş vedea farmecul Colegiului fară unul dintre ele. Clădirile şi Grădina Mare dau un aer deosebit Colegiului şi mă face să îndrăgesc locul unde mă duc aproape în fiecare zi de trei ani încoace.

Aş vrea să specific anumite lucruri importante.
Condiţiile unei şcoli de elită sunt un corp profesoral de excepţie şi material uman de o înaltă calitate, elevii.
Aceste două lucruri sunt vitale pentru o performanţă şcolară, fie şi într-un sistem de educaţie ca al nostru.


În încheiere doresc să urez succes Colegiului meu, directorilor, profesorilor şi colegilor.

Acum mă duc repede în Grădină! Am oră în Grădină…

Cocalarul

Cuvântul “cocalar” este un substantiv special, un pic unisex, dar parcă sună mai bine la masculin, unde face perechea perfectă cu “piţipoancă”.

Cocalarul este persoana lipsită de etică, care prin acţiunile sale nu poate fi încadrată în limitele bunului simţ. Aceasta este o definiţie pe care am găsit-o pe internet... Eu aş spune altfel: “cocalar” se numeşte persoana care râde când se uită în oglindă, fraierul care-şi dă cu părerea, prostul care se crede buricul pământului.

Dacă veţi asculta melodia “Cocalari comunitari”, cântată de Cumicu şi Kryp, veţi întâlni acest specimen uman, iar descrierea lui este perfectă. De asemenea, pe internet, veţi găsi un clip al acestei melodii, unde sunt afişaţi cocalarii comunitari din Brăila.
Cocalarul comunitar este fraierul îmbrăcat în roz, cu aere de clubber, dar cu înfăţişare de mârlan. El încearcă să aibă o atitudine de băiat de băiat, de dur, şi se uită urât la tine. În fine, pe lângă kitsch-ul vestimentar, că el se îmbracă numai după modă şi că are cu ce, se crede mare cuceritor. Se duce în oraş, alături de alţi cocalari, la agăţat piţipoance, şi crede că barurile nu sunt decât un ring al împerecherii.

Pe “cocalarii stilaţi” îi vedem prin mijloacele de transport în comun. Ei se cred şmecheri şi barosani, discută despre combinaţii, tare, ca să audă lumea. Au bani, de aceea îşi iau cafele de prin chioşcuri. Şi pentru că sunt barosani, nu circulă cu bilet, fumează în tramvai şi înjură. Cocalarii care apar pe internet se autointitulează barosani, jupâni, şmecheri... Îşi scriu singuri “bos de bos”, inteligenţi, ştiu latina. “Bos, bovis”, în limba latină înseamnă “bou, vacă”. Nu contează că este înalt sau slab, sau doar încovoiat.
Dantura cocalarilor este plină de găuri şi “parfum” de excremente. Se poartă la pantofi cu toc, cu trening sau geacă sport. Dacă au lanţ, brăţară, inel, cât de cât mai arătoase, le poartă la vedere, astfel încât să “moară lumea” că el are cu ce. Vestimentaţia este în stilul “Gigolo Italiano”, “Macho 600$”, “De pudra madre” etc. Ascultă numai muzică aleasă: manele, concerte live de manele şi dedicaţii pentru şmecheri.

Ar mai fi multe de scris, dar mai importantă este concluzia: nu contează că ai sau nu bani, important e să accepţi ce eşti, şi nu te da ceea ce nu eşti şi nici nu poţi fi vreodată.

Piţipoanca

În ultima vreme, societatea aflată în continuă transformare a dat naştere unor specimene umane, dar şi unor cuvinte pe măsură.

Astfel, avem “piţipoanca” sau “pitzipoanca”, un substantiv feminin, comun, pe care nu l-am găsit în DEX, dar pe care îl întâlnesc destul de des, fie în discuţii, fie în scris, în special pe Internet.

Am să discut mai întâi forma acestui cuvânt, probabil că s-a născut ca o ironie la adresa acelor domnişoare sau fetiţe care se (auto)alintă cu: “prinţi”, “pisy”, chiar “piţi” etc. şi, în general, cu tot felul de diminutive. Acum, sensul acestui cuvânt: piţipoanca este orice persoană de sex feminin care are o supradoză de prostie, narcisism şi o frumuseţe irosită!

“Piţipoanca elegantă” are o înfăţişare de fotomodel, picioare frumoase, încălţăminte cu bun gust, de obicei cu toc. Îmbrăcată cu haine scumpe şi care îi vin de minune, de regulă mulate pe corp. Musai machiată abundent, şi nu este neapărat blondă. O întâlnim în localurile scumpe, în maşini scumpe. Îi place să trăiască viaţa la maxim, luxul, şi să arate bine. E ca o transformare a vechiului şablon “păpuşa Barby”. Când deschide gura nu te poţi abţine să nu râzi. Este cel mai bun tip de piţipoancă, ştie ce vrea şi ce poate face. Ştie că totul are un preţ şi ce trebuie să facă pentru o viaţă frumoasă.

“Piţipoanca pură” este persoana de sex feminin de prost gust. Nu ştie să se îmbrace, trening la pantofi cu toc, un decolteu prea mare, dezgustător. Are hi5, cu poze în care se afişează într-o costumaţie sumară, de parcă nu au mai văzut oamenii desuuri. Descrierile pozelor sunt gen: “şucară”, “prinţesă între borfaşi”, “bagaboantă”, “să moară duşmanii mei că sunt frumoasă”... Nu ştie să vorbească, nu mai zic de gândit. Îi place să tragă ture cu maşina, să fie dusă la discotecă şi să se îmbete. Se rupe la bairamuri, în dans şi băieţi. Îi place viaţa, dar nu ştie să o trăiască.

Avem şi piţipoance, săracele, care se cred scriitoare, actriţe... în fine, intelectuale. Nu ascultă neapărat manele, ştiu să vorbească destul de fluent limba română, o limbă străină, pe care au învăţat-o la şcoală, nu la “muncă”. Se crede o fiinţă superioară şi meditează la nemurirea sufletului.
De regulă, “intelectualele” le invidiază pe “elegante”, pentru că acestea au cu ce, pe când ele sunt doar nişte complexate care nutresc aceleaşi aspiraţii.

Axiomă şi corolar:
Orice piţipoancă are botic; un bot ţuguiat este boticul de piţipoancă!
Cineva spunea că femeile sunt ca locurile de parcare, cele bune sunt luate şi rămân alea pentru handicapaţi.