Scumpul meu CJE Braila

E un banc : La crearea lumii Dumnezeu a dat diferite daruri oamenilor.
Celor de pe aici le-a dat minte.
Dupa o vreme acesti oameni s-au dus la Acesta si i-au spus : - Doamne multumim de minunatul dar cu care ne-ai binecuvantat, insa multora nu le-ai dat nimic.
- Mmmmmmm, mangaindu-si barba, o sa le dau diplome!
Si asa avem oameni destepti si oameni cu diplome.

E o vorba " Un destept nu poate conduce o multime de prosti, iar un prost nu poate conduce o multime de destepti!".

E o gluma a lui Dumnezeu alaturi de altele, pe care am sa I-o platesc precum si pe restul! Sau cine stie poate ca ma impinge mai sus, poate ca vrea sa-mi spuna : - " Gata cu joaca de-a/cu consiliul"

As avea multe de spus, dar aleg ca aceste randuri sa fie lacrimile mele si ale Consiliului meu, ale CJE-ului meu, nu am sa vorbesc de proiectele mele. O sa discut un pic despre persoane pe care le iubesc...

Nu voi incepe sa spun ce am facut eu pt CJE Braila, fiindca nu are sens. Anul trecut a fost unul frumos, pe care am sa mi-l amintesc mereu cu mare drag!

Cate amintiri......

Sedintele, oamenii din CJE : Adi, Dumi, Ana, Diana, Mihaela, plus Biroul Executiv... si nu numai, scuzele mele ca omit persoane dar scriu manat de impulsuri.
Colegii din Consiliul National... cu unii dintre ei (putini la numar) am legat prietenii si vise , idei de proiecte pe care poate le vom realiza, desi... eu.... nah

Colaboratorii CJE... le voi duce dorul(dar tot vom colabora, in particular), lor le multumesc de sutinere si de faptul ca vom fi in relatii la fel de stranse!
Le multumesc acelor persoane rationale care m-au vazut pe mine presedinte, acelora care m-au votat 9 la numar si acelor 10 persoane care au votat-o fie pe Dana, fie pe Anca. Insa unei persoane care nu a fost prezenta dar au fost intruchipari ipocrite ale chipului sau aceleia ii spun : ca iert, dar nu uit!
E adevarat ar fi trebuit sa am grija ca sa nu fie decis totul de un vot, dar stiu votul cui a facut diferenta.

Am inchis sala de sedinte ale ISJ-ului alaturi de Viviana Tanase, sala unde in urma cu aproape un an a inceput un vis frumos si in aceeasi sala, astazi, visul s-a stins ca luminile acestei sali.

Cand m-am intors acasa, am coborat din tramvai iar strada straniu luminata, de langa tramvai, impreuna cu blocurile jegoase si gri pareau sa-mi spuna : - "Bine ai revenit!"

Astfel m-am intors de unde am plecat si aceste blestemate de blocuri impreuna cu strazile jegoase imi spun : - "Oriunde ai pleca noi te vrem!"

Cana de vin fiert in seara asta m-a inteles perfect, lacrimile care vroiau sa dea gust de pelin vinului erau starnite de gandul ca voi duce dorul Vivianei Tanase si discutiilor in graba dar precedate de asteptari incredibile. Imi va fi dor de colaborarea cu Ioana si cu domnisoara Tanase. Doua persoane, in urma acesui vis, pe care am ajuns sa le iubesc!
Insa voi ramane legat de ele si vom discuta poate mai des ca pana acum...


E greu acum sa exprim ce simt.... Cuvintele isi pierd sensul si nu-si au rostul... Am decis sa ma retrag fiindca un bijutier cand munceste la cea mai buna lucrare a sa, cu perle si diamante unice, facute intr-un stil pe masura; nu poate renunta la munca sa, nu poate face altceva, isi alege atent sculele si oamenii cu care lucreaza. Si lucrarea sa nu va putea fi realizata decat de el, de nimeni altcineva!

O prietenie care ma leaga de cei care azi formeaza Biroul Executiv al CJE Braila, ma determina sa ma abtin in a comenta ceva despre ei, ce vor realiza.... Le doresc prietenilor mei si scumpului meu prieten, CJE Braila, mult succes!

Azi o cortina pica iar alta se ridica. Cred ca rolul meu a fost anul trecut si odata cu acel an eu acolo trebuie sa raman, in trecut!(Raul Dumitrascu - vicepresedinte CJE Braila)

Stiu ca pare ciudat dar nu va cer sacrificii pt acest Consiliu, dar macar sa credeti in el!

Azi am primit o lectie incredibila, de care nu aveam nevoie : sa nu pui suflet in ce faci, mai ales daca e un lucru abstract! fiindca realitatea e incredibila!

Astfel Eu, CJE-ul meu si Timpul nostru ne luam de mana si plecam in locul unde nimeni nu-l stie si pe care nu si-l va aminte vreodata cineva ca exista!
Cata ironie sta in aceasta sigla....

TRAGE-TI OBLONUL...

Asculta, copile, ce-mi spune viata:
De-a pururi in umbra sa torci al tau gand,
Cand simti in pleoapa o lacrim-arzand,
Ia seama la vreme si acopere-ti fata,
Sa nu fie ochi sa te vada plangand.
Alaturi cu altii te-nsiruie-n hora
Si lumii plateste-i cu ce-i esti dator,
Fa-i patimei tale din zambet zavor,
Tacerea sa-ti fie statornica sora,
Sa nu stie nimeni ce rane te dor.
Iar noaptea cand cade si ceata se lasa,
Tu trage-ti oblonul, sa n-ai marturii,
Si-atunci sub tavanul ascunsei chilii,
Despatura-ti taina ce-n suflet te-apasa,
Stropind-o cu lacrimi de ceasuri tarzii...


Autor: Octavian Goga
Poezia TRAGE-TI OBLONUL... de Octavian Goga

Poezia aceasta m-a fascinat tot timpul si acum e mai reala ca nicicand...

Instituţia voluntariatului

La Miercurea Ciuc s-a desfăşurat, în perioada 23-25 octombrie, Conferinţa Corpului Păcii România. La aceasta conferinţă au participat atât voluntarii Corpului Păcii România, cât şi partenerii acestora.
Reuniunea a avut drept scop analiza primelor şase luni petrecute în România de către cea de-a 24-a grupă de voluntari ai Corpului Păcii România.
Participanţii au discutat despre rolurile voluntarului Corpului Păcii şi cel al partenerului voluntarului, scrierea şi managementul unui proiect, lucruri practice de advocacy.
În urma acestei Conferinţe, participanţii trebuie sa aplice noţiunile pe care şi le-au însuşit, pe care le-au descoperit, în comunităţile unde îşi desfăşoară activităţile.

Ce este Peace Corps?

Pentru a răspunde la această întrebare am discutat cu Annaliese Limb, director de training-uri si programe în Corpul Păcii din România.
“Peace Corps sau Corpul Pacii, în română, este o organizaţie de voluntariat americană creată de preşedintele Americii, J. F. Kennedy. E foarte respectată de societatea americană. Cetăţenii americani aleg să facă voluntariat, să locuiască într-o ţară străină, timp de doi ani“, ne-a spus Annaliese Limb.
Corpul Păcii are trei scopuri: să realizeze schimb cultural între SUA şi lume, cetăţenii americani, prin voluntari, să cunoască ţările unde Corpul Păcii are voluntari, să descopere cultura americană.
„Corpul Păcii nu este o organizatie religioasă, nici politică, ci îşi respectă scopul de schimb cultural. Corpul Păcii România are acum 150 de voluntari care acţionează în activităţi de mediu, dezvoltarea economică a comunităţii, învăţarea limbii engleze în şcolii generale şi licee”, ne-a mai declarat directorul de training-uri şi programe.
O strategie pentru România “Programele Corpului Păcii din România se axează pe servicii directe pentru tineret şi ONG-uri de şi pentru tineret - tineretul minorităţilor etnice, pozitivi SIDA etc.“, a mai precizat Limb.
Corpul Păcii, în general, are patru domenii de activitate şi unul dintre acestea este implicarea tineretului în proiecte pentru dezvoltarea propriei personalităţi, dar şi de implicarea tineretului în luarea de decizii în comunitate.
La finalul discuţiei, Annaliese Limb a ţinut să adreseze câteva cuvinte tinerilor pentru ca aceştia să înţeleagă importanţa rolului lor în comunitatea din care fac parte.
“Să vă implicaţi în societate. Să vă implicaţi într-un domeniu important pentru voi: educaţie, mediu etc. Alegeţi-vă o sferă de activitate şi fiţi foarte activi în comunitatea voastră! Nu uitaţi: implicare şi voluntariat, pentru că voi sunteţi liderii viitorului!“.

Despre sărut...

De câteva zile mă obsedează sărutul tău.
Acum sunt într-o cameră străină, singur, încerc să dorm dar… sărutul nu mă lasă. Nu mă agit, nu am frustrări. O febrilitate mă cuprinde şi o emoţie naivă. Aceste stări mă duc înapoi la...
Crestele buzelor tale, roz, uscate, care păreau a fi dealuri arse de soare. Pielea ta fină ca o zi, pe plaja de vară. Ochii tăi pierduţi care-mi privesc buzele ca un soare năucit de frumosul zilei.
Mă fascinează acest peisaj, mă face să alerg până la tine şi…
Când ne sărutăm, emoţiile mele se duc în buze, unde se risipesc, dispar. Ochii mei îţi mângâie faţa.
Cu braţele ca un barbar te cuprind, îţi ating speriat şi fascinat spatele… umerii… gâtul… tot corpul. Pasiunea din mine mă face să mă transform în Tine. Toată fiinţa mea vrea să fie Tu.
Eşti un Univers ce-l descopăr şi-l simt. Mă tem, dar pasiunea îmi dă curaj să mi te doresc! Le cer ideilor mele să plece, unde vor ele, le eliberez, nu contează decât…
Tu! Tu, sărutul, Universul descoperit sunt Eu.
Pasiunea nu ştiu de cine e mânată sau stârnită, însă ea îmi spune: «Înoată, zboară!». Tu mă eliberezi de toate cele care-mi ţineau prizonier Eu-ul.
Sfios păşesc în Universul relevat încep să înot, zbor dezvelesc vorbele de formă şi rămân numai la sens. Înţeleg că Eu-ul meu e relevat de Tu.

Ahh, e târziu, trebuie să dorm, să-mi liniştesc emoţiile acestor zile, dar fără sărutul tău…

Cred în ochi, săruturi...

De ceva timp te privesc senin în ochi, iar ei se ascund nedorind, parcă, să vadă sinceritatea ochilor mei.
Iar tu mă-ntrebi: “Ce e?”, ca şi cum ai dori să nu mai adâncesc privirea.

Naivitatea vârstei mă face să cred că mi se pare, dar faptele vorbesc.
Ştii, eu încerc să ocolesc romantismul, şi simbolismul, încerc prin cuvinte simple să-ţi vorbesc despre sentimente complicate.
Ştii, săruturile tale la început mi se păreau pline de patos, parcă buzele abia aşteptau să mă sărute. Primul sărut al zilei, era mereu nesătul să-şi astâmpere setea de... buzele mele, la fel şi ultimul, dorind parcă să-şi ia rezerve pentru clipele în care nu suntem împreună. Aşa mi s-a părut mie, e posibil să nu fi fost astfel... La fel erau şi buzele mele.
Dar în ultimul timp sărutările sunt uscate, seci parcă nu mai au... dorinţă.
Îmi este dor de acele sărutări, primele, evident, iar referitor la ultimele, mă simţeam ca un hoţ, luând ceva ce nu e pentru el! Îmi este dor de pielea ta catifelată, de umerii tăi, de părul tău, parfumul tău, de... totul, de tine.
Felul în care tu începi o frază, iar eu o termin, sau eu gândesc un lucru, iar tu îi dai glas nu mă lasă indiferent.
Deşi, azi, ne vedem constant, nu mai e la fel pentru că te privesc altfel.
Cred că am prins drag... de tine, nu spun iubire ori cuvinte mari, dar înainte de iubire este un preludiu, mereu un alt sentiment pregătitor, oricât de scurt sau intens ar fi acesta.
Nu ştiu cum se numeşte, dar ştiu că am prins drag... de tine. Nu vreau să întorc nimic, ci amintirile cu tine sunt plăcute. Poate cuvintele mele nu au răsunat cum ar fi trebuit, de aceea îţi spun: uită-te-n ochii mei. Sper să mai avem aceleaşi gânduri.
Deşi nu arăt afectat, nu înseamnă că nu-mi pasă!

Falsele valori

Eu vreau să ajung la scara valorilor…

Când deschizi televizorul, pe aproape orice post tv, prostia domină; îl închizi şi ieşi pe uşă.
Observi oameni care se vaită de mizeria de pe stradă, uitând de cea umană, dar îşi aruncă ambalajul de la eugenia pe jos. Fete frumoase, pitzipoance, care se îmbracă la fel, indiferent de anotimp, băieţi, cocalari, cu aceeaşi freză. Oameni cu aceeaşi gândire: bani, femei, bărbaţi, manele, pop şi grandomanie! Acelaşi vocabular, plin de cuvinte ale căror sensuri le sunt străine.

Suntem credincioşi, ne închinăm când trecem pe lângă Biserică, având ochii pe posteriorul unei domnişoare. Spunem Doamne ajută!, când vrem să câştigăm la loto, iar când luăm amendă pentru viteza de 120 km/h îl înjurăm şi pe Acesta. Ne place să-i criticăm pe toţi, dar când mergem cu autobuzul fără bilet, avem scuza „Politicienii tâlhăresc ţara, ce are dacă eu merg fără bilet!”.

Noi nu avem oameni politici de valoare. Cu mici excepţii, avem anonimi care îndeplinesc, sau cel puţin aşa ar trebui, anumite sarcini ale unor funcţii publice, atât!
La teatru… mulţi se duc, se laudă cu asta, nimic rău, vorbesc de piesă: „L-ai văzut pe X ce bun e!! Mamă ce tare eeeeeee !”

Din păcate, snobismul este în noi, dar când nu-l depăşim, atunci duce la prostie!
De ce ne luăm de cei care aleg să fie liberi? Cred că din invidie!

Instigare la cultură

Despre Veronica Dobrin aş vrea să relatez, pe scurt, o întâmplare din iunie 2008. Mai precis, 30 iunie, lansare de carte şi conferinţă Dan Puric, Teatrul „Maria Filotti”.

Dan Puric a impresionat auditorul, în jur de 200 de persoane, şi la sfârşitul conferinţei, una de trei ore, a urmat o scurtă sesiune de autografe.
Un tânăr stă la rând cu dorinţa de a schimba câteva vorbe cu omul de cultură, numai că nu are carte. Veronica Dobrin sesizează acest lucru şi, fără ezitare, scoate bani din poşetă, cerându-i acestuia să-şi ia cartea „Cine suntem” a scriitorului prezent: „Trebuie să ai cartea şi acum e momentul să o cumperi”.
Dan Puric observă gestul Veronicăi Dobrin şi spune: „Mare lucru aţi făcut! Rar cineva mai face aşa ceva”.

Morala:
Putea să facă orice altceva, dar nu să INSTIGE LA CULTURĂ!
Singura vină a Veronicăi Dobrin, a artiştilor, a Teatrului Dramatic „Maria Filotti” din Brăila e că au încălcat o regulă sfântă: „Cea mai mare prostie e să trezeşti prostul!”, din dorinţa de a face bine culturii, artei, implicit şi omului.
Noi între cine să alegem? Avem o persoană de cultură şi oameni politici dictând decizii fără a fi în cunoştinţă de cauză, poate şi lipsiţi de exerciţiul mersului la teatru.
Aşa că ne-am hotărât: Caragiale e mereu în scena vieţii, monşer, noi votăm cu teatrul!

Egalitatea de şanse

„Omule, nu te opri la «Nu pot», căci la Dumnezeu nimic nu e imposibil!”

Ce înseamnă egalitate de şanse?
Eu văd acest principiu în felul următor: oferă celui aflat la nevoie posibilitatea de a fi cel puţin la fel ca tine. Ca tânar „neliniştit” am încercat mereu să cunosc orice, pe oricine şi să ajut unde este nevoie de mine.

Obişnuit cu viaţa de la periferia Brăilei, crescut pe străzile cartierului Radu Negru, am văzut aspectele vieţii „de mahala, de stradă”, unde legea junglei este o realitate, supravieţuieşte cel mai puternic. Însă am realizat că orice faptă are şi o consecinţă, mai întâi faptele antisociale ce m-au pus în faţa legii, la vârsta de 12 ani, şi apoi faptele de solidaritate ce mă aduc alături de cei care au nevoie de ajutor, în prezent.
Nemulţumit de societatea în care trăiesc, am trecut peste etapa „fatalismului”, de a mă apăra prin a acuza pe ceilalţi de situaţiile nefavorabile, şi am decis că şi eu pot determina o schimbare în bine a societăţii contemporane. Am început prin a-i sprijini pe copiii mai mici din jurul meu, fie colegi de şcoală sau prieteni din cartier, prin a-i ajuta să-şi exprime personalitatea într-un sens constructiv. Iar cel mai bine m-am priceput a face acest lucru prin fotbal, unde, de fiecare dată când sesizam nevoia acestora de a fi susţinuţi, îi încurajam şi le spuneam când greşeau „Lasă, a fost, se mai întâmplă, nici eu nu sunt perfect. Ştiu că poţi, ai valoare, altfel nu te mai luam în echipa mea, să joci cu mine!”. Aici apelam la puterea propriului exemplu, pentru că în cartier de obicei copiii îşi caută modele din rândul celor mai mari, dar care de cele mai multe ori sunt exemple negative. Şi eu am folosit acest „lanţ”, însă i-am schimbat valorile.

Fiind un bun ascultător al celor care simt dorinţa de a se confesa, am oferit multora posibilitatea de a se reclădi ascultându-le sufletul încărcat de atâtea probleme caracteristice vârstei, ca împreună să alegem o variantă optimă de a ieşi cu bine din acea problemă, fie recomandarea unui specialist, apropierea de părinţi, introducerea într-un colectiv.

Centrul „Speranţa” O simplă vizită la un centru de copii şi tineri cu nevoi speciale m-a determinat să realizez că viaţa nu era chiar cum o vedeam până la acel moment, că micile mele supărări erau, de fapt, efectul unor mofturi, că e foarte important să fii sănătos şi să ai familia întreagă, să fii înconjurat de prieteni. Din acel moment, am început să văd cu alţi ochi „lumea”, însă nu suferinţa celorlalţi, ci bucuria posibilităţii de a-l face pe un copil să zâmbească. Deşi un copil cu sindromul Down nu poate fi niciodată ca un copil normal, şi acesta are suflet, şi acesta simte, are sentimente, şi acesta trebuie să zâmbească, să fie bucuros. Chiar dacă un copil bolnav de autism nu poate vorbi, nu aude, nu poate comunica cu ceilalţi, şi acesta este o parte din mine.
Iisus ne învaţă să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, iar să văd un copil aflat în această situaţie jucându-se, ba chiar şi eu să-i fiu partener de joacă, mă face să mă simt mai om, să pot spune Doamne, Te-am ascultat!, iar acelui copil să-i mulţumesc că, deşi aflat într-o profundă suferinţă, m-a acceptat lângă el. Strigătul de bucurie al acestor copii poate fi confundat uneori cu un ţipăt de durere, lucru destul de frapant pentru persoanele venite din exteriorul acestei Lumi! Un astfel de strigăt m-a determinat să mă alătur lor.

Duhovnicul meu mi-a zis, când m-a văzut pentru prima dată, „omule, nu te opri la «Nu pot», căci la Dumnezeu nimic nu e imposibil!”.

Aşa văd eu Egalitatea de şanse, cum am trăit-o, nu din cărţi sau poveşti!

Despre dragoste

In jurul tău, ideile mele se scutură precum arborii de frunze rămânând doar trunchiul gol. Şi acela este gândul că în acest moment suntem doar noi: tu şi eu... restul nu mai contează.
Tu eşti un boboc al primăverii, ce doreşte să-nflorească, eu mă simt ca o floare de toamnă, care încet, dar sigur, se ofileşte. În jurul tău, mă simt ca un copil, îmi amintesc sentimente de mult uitate, învăţ să zâmbesc din nou.

Sunt bucuros că te văd, că-ţi aud glasul, că te ţin în braţe, că “te miros”, că te sărut. Însă oricât de entuziasmat aş fi de tine, trebuie să nu uit că noi provenim din lumi diferite. Eu încerc să mă mint spunându-mi: “ne completăm”. Dar oare aşa e?
Nu-ţi reproşez nimic, nu aş avea cum, doar pe mine mă cert! Totul a început în glumă, dar gluma se îngroaşă, pentru că se naşte o întrebare ce reprezintă cauza atâtor nopţi nedormite: Oare, tu poţi să mă iubeşti? Sau... îţi cer prea mult.

Eu sunt orgolios, tu trebuie sa mă-ndupleci; eu sunt foc, tu trebuie să mă stingi. Eu sunt apa, tu trebuie să fii vântul. Eu sunt cerul, tu trebuie să fii pământul. Eu sunt o parte, tu trebuie să fii cealaltă parte din întreg. Eu îţi voi cere să pleci, dar tu să rămâi. Eu îţi spun să nu mă minţi, tu... să nu te saturi de mine şi să mă iubeşti!
Astfel, mereu voi fi un “prostuţ” care-ţi va cere iertare! Altfel voi fi cel care va spune: “Am zis eu, am avut dreptate!”. Când voi greşi, iartă-mă! De vei greşi, tu, singură te vei ierta căci eu nu voi avea cum să te pedepsesc! De vei plânge, eu voi fi acela care-ţi săruta lacrimile! De vei râde, eu voi fi acela care te va bucura.

Nu vreau să te las să dormi pe pernă, nu, ci pe umărul meu. Nu vreau să te las să te înveleşti cu pătura. Nu, ci am să te ţin în braţe.

Nu vreau ca inimile noastre să bată împreună, ci să avem o inimă în două trupuri!